A omului cameră obscură (august 2011)

O să incerc prin acest mod de exprimare limitat si ingust,
Cu versuri şi cuvinte impotente
Să spun ce-n marea parte a timpului in suflet stă ascuns
Sălăşluind ca umezeala intr-un vechi perete.

Găseşti mărunte ciopârtite rămăşiţe,
Tot ce-a fost etichetat de etic si decent deşeu,
Precum sunt resturile de păr strânse de frizeriţe,
Lăsând in lumea bună tunsorile clişeu.

Nu le-aş putea numi culori, mai mult nuanţe
Ocru, albastru inchis si negru adânc ce ţipă
Atât de tare incat nu poţi sa-ţi faci sperante
Că o să poţi uita macar o clipă.

Liant e o lumină intunecată
Cu blitz intermitent din loc in loc
Si ca să vizualizezi intreagă hartă
Gandeste-te c-ai vrea să spui ceva romantic in timp ce te sufoc.

Anihilez incertitudinea umplând mai multe goluri,
Cu orice fel de temere concretă,
Ingrop adânc prezente apropo-uri,
Sa nu mă inec intr-o gândire incompletă.